Biografie - Dragoș Alexandrescu

Biography - [node:field-artist:title]

Dragoș Alexandrescu (n. 1974, România) este un artist vizual, care a absolvit cursurile de Master ale Facultății de Arte Vizuale și Design „George Enescu” din Iași (2005). Din 2007 trăiește în Vasa, Finlanda, unde a primit diverse granturi din partea unor instituții culturale finlandeze. Mare parte din practica sa artistică este o formă de interogare a prezentului, în care narațiunile fictive, bazate pe structura noastră socio-economică, încearcă să (re)producă un răspuns, mai degrabă emoțional decât rațional, din partea publicului. Fiecare lucrare abordează și prezintă elemente din viață, cea mai mare parte fiind legată de perioada fragilității structurale, a crizelor economice sau de identitate cu care se confruntă Europa.