Timelapse

Curator: 
Adrian Bojenoiu
Vin, Septembrie 30, 2016 to Dum, Noiembrie 20, 2016

Codul cultural predominat al noii societății globale evidențiază existența unei legături între viață și imagini care depășește faptul cunoașterii și care nu se reduce la clasica relaționarea dintre substanță și întâmplare, ori dintre natură și intervenție. Imaginea, prin multitudinea reprezentărilor sale, captează realul și îl convertește în ceva care poate exista dincolo de starea lui inițială, dincolo de propria natură ori individualitate; imaginea multiplică realul și îl face infinit apropriabil, infinit adaptabil unui scop ori unei situații.

În lucrarea despre perspectivă, John Peckham ne spune că ”o imagine este aparența lucrului în afara locului său, deoarece lucrul apare nu doar în propriul loc, ci și în afara locului propriu”. Ființa imaginilor este existența formelor într-o materie străină față de subiectul lor natura. Imaginea noastră nu e decât existența formei noastre în afara materiei noastre, în afara substratului care îi permite acestei forme să existe. Imaginea se naște și trăiește întotdeauna după sfârșitul corpului căruia îi ia formă, punct final, suprafață , însă întotdeauna înainte de conștiința în care ea este, din nou, primită și percepută. 

Lucrările lui Andrei Nacu chestionează arhiva de imagini a familiei lui alături de serii de imagini colecționate din cotidianul local, precum fotografiile de identitate ale unor necunoscuți sau pasajul execuției soților Ceaușescu extras din filmarea procesului acestora din ziua de 24 Decembrie 1989 și transformat într-un album care redă cadru cu cadru întreaga scena. 

Întrebarea care urmărește procesul de producție al lucrărilor lui este: cum vor influența aceste imagini, fie ca sunt documente ale familiei sau imagini de care este atras, amintirile și experiențele? Căutarea unui răspuns este parte esențială a acestui proces deoarece pune sub semnul întrebării propria identitate. Granița dintre imagine și memorie este difuză. ” Fotografia poate bloca memoria, atunci când păstrăm în amintire doar ceea ce a fost fotografiat – dar poate fi și suport al amintirii. Albumul de familie poate influența cum ne privim trecutul, însă ce facem cu fotografiile, cum le folosim și cum ne raportăm la ele ține de prezent. Aceste dovezi ale existenței noastre sunt parte a unui proces continuu de creare, recreare și înțelegere a ceea ce suntem noi acum”. 

În contrapunct, sculptura lui Mihai Vereștiuc stilizează forma unui traseu ori a unei traiectorii în timp. O bucată de viață generalizată cu o destinație determinată. 

Tematica și forma lucrării aduc în prim plan aspecte ale unei gândiri critice și politice. Viața trăită într-un timp dat este caracterizată de voința unei puterii de a controla acel timp trăit. În general puterea politică și în special puterea totalitară înlocuiesc supremația timpului trăit și inventat de individ (viața ca operă) cu fantasma unui loc central de unde ar fi posibil sa accedem în sensul global al societății. Comparabil modulelor masive de lemn care stilizează un traseu cat mai liniar, idealul formelor politice caută în mod sistematic să instaureze o formă de imobilitate temporală, să uniformizeze sau să globalizeze timpul trăit, fantasmă a eternității care urmărește să standardizeze și să controleze comportamentele.