Măsurând modernitatea

Curator: 
Cristian Nae
Vin, Noiembrie 10, 2017 to Dum, Decembrie 10, 2017

Expoziția artistei vizuale Jeannette Unite propune o investigație asupra proceselor de vizualizare, supraveghere și codificare a teritoriului și a materialității capitalului pornind de la istoria exploatării resurselor miniere din Africa de Sud. În lucrările sale, istoria industrială se transformă într-o arheologie personală a trecutului colonial încărcat al acestui spațiu. 

Cercetarea sa artistică asupra istoriei mineritului și a straturilor geologice locale cuprinde o mai amplă tematizare a condiției post-coloniale și a efectelor modernității. Cadrul expozițional utilizează medii și instrumente vizuale variate, precum pictură, desen, și o arhivă fotografică ce a stat la baza cercetării sale, pentru a articula un posibil loc de reflecție asupra unor teme de interes general, precum condiția post-industrială, antropocenul sau istoria materială a capitalismului global. 

De dimensiuni similare, realizate de obicei prin intervenția manuală asupra unei imagini fotografice sau a unui document de arhivă reprodus pictural cu materiale prețioase și deșeuri extrase de artistă din locurile de minerit reprezentate, lucrările selectate construiesc non-locuri ale memoriei ce se situează la intersecția dintre nostalgie și utopie, dintre reamintirea personală și memoria colectivă. Auto-referențialitatea astfel obținută a imaginilor rezultate subminează în mod paradoxal tocmai logica impersonală pe care aranjamentul serial a lucrărilor o exemplifică, deschizând-o unor noi forme de negociere a spațiului locuit în comun.