Revolta freamătului: anticipare, contemplare, stereotipuri destructive

Curator: 
Cristina Moraru
Vin, Iunie 08, 2018 to Mar, Iulie 10, 2018

Explorând relaţia de sincronicitate (Carl Gustav Jung) între forţele universale şi experienţele personale, între natură şi emoţie, între freamătul frunzelor şi escaladarea afectului, între forţa naturii necruţătoare şi situaţiile conflictuale contemporane, între organicitatea intempestivă a Pământului şi agresiunea domestică, Patricia Rodas şi Dragoş Alexandrescu expun fragmente de viaţă care atestă vulnerabilitatea individului, frica incontrolabilă în faţa necunoscutului natural şi fragilitatea sinelui în faţa violenţei sociale. Investigând ritmul poetic al problemelor sociale actuale, cei doi artişti creează naraţiuni ficţionale care interoghează prezentul, instituind o arhitectură a singurătăţii ca răspuns emoţional în faţa brutalităţii.

In seria de lucrări The Most Intimate Hideaways, Patricia Rodas reconstruieşte metaforic senzaţia vizuală angoasantă a unui moment de agresiune domestică. Distorsionarea cadrelor, prin alterarea procesului de expunere a imaginii, reconstituie percepţia internalizată a subiectului supus violenţei, a cărui anxietate denaturează vizualitatea ‒ înţeleasă aici ca relaţionare intimă, constituită la nivelul actului de a vedea. Anticipând stereotipurile destructive ale naturii, artista identifică relaţionări indirecte între stările afective şi manifestările naturii. Astfel, natura ‒ apreciată ca fiind cel mai intim loc ascuns ‒ se constituie ca umbră a sinelui, fiecare cadru fotografiat purtând urma (Jacques Derrida) neliniştilor inerente actelor violente.

„Contemplând rănile căderilor şi arsurilor” (vers din The Most Intimate Hideaways), Patricia Rodas extinde aceeaşi cercetare în seria de lucrări Fallen Grace care poetizează relaţia dintre natura pustiită şi corpurile plutinde ‒ într-o dinamică ireală, într-un moment de interferenţă între graţie şi violenţă. Freamătului corpurilor, în cădere, se reflectă în vibraţiile naturii, plantele adoptând mişcările corpurilor prăbuşindu-se. Poetizarea agresiunii este condiţionată de absenţa agresorului – a cărui fizicalitate poate fi doar imaginată, în ciuda forţei sale concret reprezentate. Ceea ce ne este revelat, însă, problematizează privirea, rolul şi poziţia celui care priveşte – martorul secret al agresiunii – a cărui prezenţă poate fi intuită drept consecinţă a translării scenei dintr-un cadru intim, ascuns, spaţiul privat al unei posibile comuniuni, într-un cadru natural, comun, deschis, imprecis şi neprevăzut.

Revolta freamătului, revoluţia surdă, răzvrătirea murmurului – ca metafore ce descriu fragmente din viaţă, în care situaţiile ne depăşesc în intensitate reacţiile, – ascund stări de anxietate sau frică, atribuite fie violenţei (Patricia Rodas) fie necunoscutului (Dragoş Alexandrescu). Lucrarea video The Nature of Fear a lui Dragoş Alexandrescu păstrează acelaşi cadru natural, pustiu, sălbătic, însă ne transformă din martori ai violenţei în posibili subiecţi ai acesteia. Natura nu mai este un refugiu, un loc intim ascuns, ci devine obiectul fricilor noastre. Deşi am putea sesiza aceeaşi absenţă a agresorului, efectele de lumină instrumentate îi creeză nu doar o posibilă prezenţă, ci o implacabilă atotprezenţă. Natura nu mai este doar cadru al acţiunii, ci devine parte din acţiune, arătându-şi propria forţă. Frica acaparează totul şi guvernează totul – raţiunea, instinctele, acţiunile – distorsionând realitatea şi manipulându-ne imaginarul.