Teritorii, memorii, zenituri

Artișt(i): 
Mie, Octombrie 03, 2018 to Mie, Octombrie 10, 2018

În lucrările lui Mircea But, situațiile vizuale concrete, care țin de calibrarea percepției chiar și la aluzia privirii în gol, se confundă cu posibilitatea sesizării unor construcții estetice, care însă derivă din planuri funcționaliste. 

Ceea ce se deduce că e concret arhitectural se estompează și se reorganizează în decupajul detaliului ca formă simplă, brută, dar elegantă, a poeziei. Inversarea soclului pământului cu spațiul de fugă al cerului e o subtilitate retorică care e intenționat contrazisă de o a doua sau o a noua privire în zona de contact nepermis cu proximitatea colțului unei încăperi, forma spațială cea mai instabilă în meditație, singurătate și detașare. 

Nimic din ceea ce poate fi atins nu e firesc să cauți și nimic din ceea ce este încă dincolo nu are sensul trăirii necunoscutului. 

În contextul familiarității, însă, suprafețele par a încălca principiul distanței, texturile par a deveni hiper-tactilizate -- atât în experiența asperității, cât și în aparența netezimii --, cromatica e tratată ca cea mai subtilă refracție a improbabilității geometrice, iar umbra e accentul tacit care bulversează convenționalitatea. 

În trasarea gestuală de deasupra pânzei, pare a se măsura forța spațiului ori pare a se tachina o unificare a elementelor sintaxei picturale pentru a contrazice flagrant, ca și cum în oglindă, planeitatea cu care adera să se sinucidă modernismul. 

În actul angajamentului (de)abstractizării, geometrismul nud pare a fi trădat cu emoționalitate și șarm, însă nu mai puțin cu subtilitatea unei sculptări a spațiului pentru a ascunde infidelitatea indecisă față de pictură. 

Uneori pictura pare a deveni parte din peretele unei case, asimilându-i memoria tencuielilor, a tapetelor, a accidentelor zugrăvelii, însă și a istoriei din timpul locuirii. 

În alte situații, pictura e tratată ca un caz de arheologie în straturi de materie întunecată sau iluminată de vagi descoperiri care se surpă apoi sub alte săpături parcă adnotate.

Însă siturile arheologice din fiecare spațiu pictural devin locul unei cartografieri ori al unei constelații inverse văzute din alte lumi care nu par să își amintească prea mult din lumea noastră. Și tocmai de aceea, hărțile acestor teritorii, aflate la zenitul sau nadirul altor lumi, pot să fi fost, cândva, ierbare sau schițe ale unor mașinării din cel mai aproximativ trecut sau ideograme ale unui limbaj irosit sau steagurile unor imperii care s-au rătăcit în spațiu.