Borderline Space
  • ACASĂ
  • EXPOZIȚII
  • ARTIȘTI
  • EVENIMENTE
  • ABOUT
  • Engleză
  • Menu Menu

PRIMORDIAL


Cristina Garabețanu


Curator
: Călina Coman
Nov 04 – Nov 25, 2019

STATEMENT

Cristina Garabețanu investighează originea prin formă, prin medii și tehnici variate, prin imagini-eveniment care reactivează ceea ce arta a examinat mereu sub denumirea de „forță vitală”. Într-un dialog constant cu ideea de genealogie (personală și universală), proiectul Primordial trasează zonele de interferență dintre corporalitate, materie și natura exterioară.
Artista lucrează din interiorul experienței personale, decupând din viața cotidiană momente de vulnerabilitate și intensitate, pe care ulterior le transpune în forme și subiecte care probează fragilitatea, impetuozitatea și potențialul brutal al mediului înconjurător. Fiecare serie funcționează atât ca instrument de observare a proceselor prin care elanul, forța interioară se imprimă asupra formei și se întoarce, metamorfic, înapoi spre privitor, cât și ca instrument de măsurare a transferurilor de energie dintre corp, materie, mediu.
Lucrările – mozaic, sculptură, vitraliu, pictură și fotografie – recente sau recontextualizate, evocă simultan ritualul și hazardul gestului artistic. Privirea se concentrează asupra detaliului, asupra materialității, texturilor, asupra urmelor de viață cuprinse în imagine. În urma acestor tensiuni estetice se configurează un teritoriu (primordial) în care vitalitatea și corporalitatea feminină se afirmă ca principii creatoare în jurul cărora originea fluctuează.
Cristina Garabețanu este o artistă vizuală multidisciplinară care trăiește și lucrează în București. Practica sa cuprinde pictură, sculptură, instalație și fotografie, fiind susținută de o abordare introspectivă și poetică. Absolventă a Universității Naționale de Arte din București, cu un master în pictură, Cristina explorează în lucrările sale teme legate de identitate, conștientizare, relația cu natura și amprentele contextului cultural care ne modelează ca ființe umane. A expus extensiv în România și internațional — în Austria, Germania, Tunisia, Spania, Rusia, Turcia, printre altele — și a participat la numeroase rezidențe artistice în Turcia, Albania și Tunisia, experiențe care au influențat profund direcția și vocabularul său vizual. Cristina a expus în galerii din România și din străinătate, printre care: Galeria Laborna, București; Galeria 2/3, București; Muzeul de Artă din Constanța; Palatul Mogoșoaia, București; Galeria Calina, Timișoara; Kunstbarkeiten, Graz, Austria; Contemporary Art Ruhr (C.A.R.), Essen, Germania; Ozyegin University, Istanbul, Turcia; SAEE(Service d’Action Extérieure européen), Bruxelles, Belgia; Muzeul Kasbah, Sfax, Tunisia; 32bis, Tunis, Tunisia.

Alte Link-uri

Borderline Art Space FB

Borderline Art Space INSTA

Adresă și Contact

Carol I nr. 4, Iași, Romania, 700505

+40 722 379 395

Vizitați-ne

Vizitare Numai Prin Programare

Rugăm Contactați-ne Pentru a Stabili Orele

© Copyright - borderline ART SPACE - [EN]
Scroll to top
  • English
  • Română