Cinematic, timpul se restructurează, în unități spațiale care portretizează pentru a ne conecta. În suspansul contemplării nu imersăm în situația de a ne afla aici, nici nu empatizăm în eventuala simbioză emoțională cu ceea ce e portretizat pentru a semnifica și a ne pune astfel într-o relație care ar putea să ne bulverseze, ci ne transformăm într-o entitate complexă de consternare, auto-interogare, inadecvare, dar și de poziționare, o entitate mutagenă conceptual creată în mintea artistului. În fața lucrării nu ne mai aparținem complet, ci suntem și ceva din ceea ce a conceput artistul. Suntem publicul gândirii lui, ceva mai mult decât e în tablourile video tematice din ecrane, deoarece publicul e cel care e nevoit să reacționeze și să articuleze continuitatea interogațiilor asupra faptelor filmate.

Fiecare tablou video tematizează prin performativitate o situație socială față de care mulți dintre noi nu am luat suficientă atitudine, ori nu am conștientizat-o în toate consecințele ei, ori am considerat că e responsabilitatea altora să o abordeze pentru a o controla, ameliora, diminua, rezolva, înțelege mai mult și acționa mai eficient. Remediatizarea acestor teme sociale prin intermediul artei implică o ipoteză de lucru pentru chestionarea estetizării intervenției sociale, a coincidenței de identitate dintre emoție și informație, a necesității angajamentului artistic în sesizarea extinsă a unor problematici specifice timpului nostru.

Instalația video-performativă realizată de Cătălin Rulea propune o analiză afectivă și o implicare critică în înțelegerea unor situații sociale precum modul de percepere apersoanelor fără adăpost (în „Foamea”), a celor care suferă de spectru autist (în „Scena”), a celor care sunt implicați în evenimentele de bullying (în „Oamenii”), a celor care consumă droguri, sunt dependenți de alcool sau practică prostituția (în „Rolul”), a celor care trăiesc paradoxul fericirii în precaritate (în „Afecțiunea”) sau a celor care constituie, în agonismul lor social, publicul (în „Publicul”).

Artistul folosește un alt limbaj pentru a transla sesizarea unor realități ale vieții sociale din proximitatea noastră în parabole vizuale performative prin intermediul cărora publicul poate fi pus în starea de reflecție, dezbatere, acțiune. Situațiile alese pentru a ilustra fenomene sociale din diferite registre de confruntare sunt exemplificative pentru lumea fragmentată și oarecum apocaliptică în care trăim. Momentele sunt focalizări asupra unor fragmente, iar timpul e caracterizat de tendința spre transformare.

(argument curatorial de Cătălin Gheorghe)