NU VĂ SPUN NIMIC INTERESANT,
TOATĂ LUMEA TRĂIEȘTE CA MINE!
Tatiana Fiodorova
Curator: Cristian Nae
STATEMENT
Pentru expoziția personală deschisă la Borderline Art Space din Iași în perioada 17 august – 30 septembrie 2018, Tatiana Fiodorova (Republica Moldova) prezintă mai multe serii de desene ce documentează viața actuală a unor categorii sociale defavorizate – îndeosebi femei în vârstă – din țări aflate în sfera de influență a fostului bloc sovietic. Rezultate inclusiv ale unor ateliere realizate împreună cu copii din cadrul Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinţi şi Copii „Salvații Copii”, ai căror părinți lucrează în străinătate, desenele și obiectele fabricate și expuse la Borderline Art Space imaginează un viitor mai bun, chestionând capacitatea intervenției artistice de a fabrica instrumente prin intermediul cărora să poată depăși blocaje și limitări ale imaginației sociale impuse de precaritatea economică. În expoziție, acestea vor fi acompaniate de proiecte video ce documentează acțiuni poetice realizate în cadrul acestei colaborări. În continuarea vernisajului, artista va realiza, pe lângă un dialog cu Cristian Nae, curatorul expoziției, și un atelier deschis cu publicul.
Viața oamenilor simpli, și cu atât mai mult a celor mai precari dintre ei, trece cel mai adesea neremarcată. Ea este constnt împinsă către periferia orașelor și rămâne astfel, de multe ori, invizibilă. Documentarea existenței lor precare, supusă unei forme tacite de violență socială, ridică deopotrivă probleme privind etica reprezentării și funcția estetică a imaginii documentare. Crochiurile sale, în majoritatea cazurilor portrete realizate în pix pe suport de hârtie igienică, uneori acompaniate de imagini fotografice de slabă calitate, caută să recupereze prin maniera de abordare a mediului artistic fragilitatea persoanelor pe care le reprezintă. Personajele portretizate, extrase din murmurul anonimității, dar și din contextul lor social imediat, sunt singularizate, redobândind astfel parțial demnitatea pierdută în viața lor cotidiană. Din simpli figuranți pe platourile de filmare ale societăților post-socialiste, aceste personaje devin, pentru scurt timp, actori ai propriei lor vieți.
Aceste serii de imagini, realizate în Chișinău, Tbilisi, Transnistria și Rusia și expuse pentru prima oară la Iași într-o manieră care evidențiază contrastul dintre pauperitate și bunăstare economică, devin fundalul proiectului artistic conceput și realizat pentru această expoziție. Explorând o altă categorie socială, proiectul realizat la Iași abordează problema migrației economice, fenomen social ce a afectat aproximativ un sfert din populația României și a Republicii Moldova în ultimele trei decenii.