Într-o lume a curgerii și inconsistenței în care conceptele de solid, vertical, transcendent nu-și mai găsesc sensul și locul, încercăm să ne upgradăm în perspectiva unei existențe multitasking cu preocupări stratificate și afecte construite, cu iubiri re-mixate ce se varsă în fluxul a cărui perpetuă trecere a devenit unica noastră certitudine. Ne dilatăm, ne alterăm pentru a trece mai departe, construim identități virtuale mândri de perisabilitatea propriului nostru sine.

Apă, timp, fluviu al afectelor, al memoriei (invocat de Heraclit și Bergson, cântat azi de brokerii–poeți ai fluxurilor financiare), iată paradigma după care ne re-modelăm, în care ne scufundăm fugind de cauzalitate, încercând să recuperăm o libertate fie și virtuală.

În acest context, artiștii proiectului Despre cuvinte, apă și lucruri își propun să analizeze recenta criză a subiectului, a subiectivității. Plecând de la deja invocata metaforă a fluviului, în particular a Dunării ca liant politic între est și vest, între comunism și post-comunism, demersurile lor vor comenta noile poziționări ale individului față de natură – tehnologie, față de vechea opoziție născut-construit.

Fie că este vorba despre paradoxala înfruntare dintre pământul născut din aluviuni (Șimian) și cel dispărut via tehnologie (Ada Kaleh interpretată în registrul heideggerian al situării disponibile), înfruntare suplinită de o meditație asupra legăturii dintre timp, flux și curgere, ca în cazul lui Lucian Bran, fie că este vorba despre modul în care voința de putere a supra-omului detronat face loc forţei lucrurilor-agenți (lucruri care în cheie de interpretare Jane Bennett via Deleuze devin personaje principale și elemente indispensabile în procesul de re-definire a identității subiectului), ca în cazul proiectelor lui Andrei Mateescu, Nita Mocanu & Marius Stoica, amprenta noii paradigme postumaniste rămâne vizibilă. Uneori aceste comentarii se încarcă cu valoare socială și politică – vezi demersul Ralucăi Paraschiv vis a vis de o Europă înghețată în prag de Brexit ori cel al lui Lucian Indrei, dedicat unei Românii alb-negru a lebedelor ce plutesc în buza gropilor de gunoi. Demersul in situ al artiștilor Olivia Mihălțianu & Stoyan Dechev redefinește, la rândul său, ideea grădinii-natură în direcția unui spațiu conceptual de idei și analiză, simultan cu reîncărcarea conceptului de cultivare cu o serie de conotații socio-politice.

Și cum alternativă nu există, ne rămâne să luăm în stăpânire această lume a devenirii-natură, a devenirii-mașină, a materiei vibrante, a adaptabilității întru re-mix de iubiri și identitați virtuale.

Artiști: Lucian Bran, Lucian Indrei, Andrei Mateescu, Olivia Mihălțianu & Stoyan Dechev, Nita Mocanu & Marius Stoica, Raluca Paraschiv.