În temporalitatea post-(co)relațională și post-critică pe care tindem să o parcurgem, după sfârșitul indecis al artei contemporane (Malik), în mediul utilizării imaginii fotografice, metodologia, tehnologia și politica prin intermediul cărora ne raportăm la realitatea trăită s-au modificat: în termeni metodologici, de la implicațiile „criticii” la conotațiile unei lecturi „clinice” (Deleuze) sau la prospecțiile unei participări „compoziționiste” (Latour), în termeni tehnologici, de la fotografierea analogică la utilizarea digitală sau la creativitatea procesuală a imaginilor ca fragmente lichide și date arhitecturale imateriale, iar în termeni politici, de la indexarea construcțiilor utopice la reprezentarea fictivă a acțiunilor prometeianiste și acceleraționiste. Dacă prima parte a expoziției speculează o înțelegere a artei fotografice dintr-o perspectivă clinică, în care sunt implicate simptomatologia, etiologia si terapia, presupunând identificarea unor „tulburări” locale (ca disorders) ale modernității, cea de-a doua parte a expoziției se referă la prospectul unei abordări compoziționiste (relativ în sensul manifestului lui Bruno Latour) în construcția unui viitor inspirat din alegoriile sci-fi.

Instalația realizată de Silvia Amancei și Bogdan Armanu la Borderline Art Space prezintă incertitudinea unei distopii futuriste în raport cu contradicțiile minimale ale unei posibile puneri în practică a vreunei controversate misiuni compoziționiste. În viitor ar fi neconcludente distincțiile dintre un spațiu intim al unei locuințe private, un spațiu administrat al unui lagăr de visare, un spațiu clinic al unui sanatoriu, un spațiu disciplinar al unei închisori, un spațiu imaginar al unei dorințe. În aspirația de a trăi ieșind în spațiul cosmic, dincolo de Pământ, nu putem lăsa în urmă și natura umană. Imaginarea unei vieți colective și solidare, construite printr-o muncă fără (auto)exploatare și fără epuizare, e credibilă doar în condițiile în care nu ne putem explica procesul „stării de visare”. Conflictul aspirațiilor politice nu e doar în relațiile dintre oameni, ci și în trăirea pe cont propriu a „ideii de politică”. În paranteza fenomenologică, în teoria critică, în situația clinică sau în reveria compoziționistă, suspendarea noastră din viața pangloboculară – în care ești văzut, urmărit, luat la ochi, căutat, interpelat și identificat – s-ar putea produce poate doar în rezolvarea contradicției dintre speranța emancipării poetice și implacabilitatea controlului bio-politic.

*Această expoziția a făcut parte din „CAMERA PLUS. Bienală de fotografie și imagine în mișcare”, organizată de Centrul de Fotografie Contemporană, Iași.