Răsturnând celebrul citat marxist „mai întâi ca tragedie, apoi ca farsă”, care dramatiza ocurența evenimentelor istorice majore din perspectiva logicii repetiției, expoziția personală a artistului ieșean Dan Acostioaei utilizează resursele unei dramaturgii minimale pentru a interoga relațiile de complicitate și contrarietate existente între spectacolul artei contemporane și angajamentul social și ideologic de stânga.

Expresia marxistă, preluată de Slavoj Žižek și împrumutată din filosofia hegeliană a istoriei, desemna o percepție materialistă asupra revoluțiilor, informând cu privire potențialul lor eșec implicit în logica recurenței unor figuri istorice majore. Reversul său indică problemele cu care se confruntă discursul critic actual din perspectiva efectelor sale performative, sugerând posibila anihilare a potențialului subversiv al ironiei, farsei, carnavalescului și deriziunii prin internalizarea lor în cadrul rețelelor instituționale difuze ale artei contemporane. Riscul proclamat este acela de a oferi noi resurse capitalului, mobilizate prin energia degajată tocmai de aceste fisuri ale discursului neoliberal.

Conținând lucrări produse special pentru acest eveniment, expoziția propune vizitatorilor o scenografie tragi-comică, însoțită de un performance colectiv care transformă temporar spațiul fizic și semnificația galeriei de artă. Articularea lor spațială utilizează (auto-)critic și cinic tensiunea dintre cele două poziții intelectuale anterior amintite și speculează limbajul specific ritualului religios creștin-ortodox, asociat cu gândirea irațională, dogmatismul, conformismul pios și tradiționalismul.

Prin intermediul unor fragmente de limbaj deopotrivă mediatic și mistic și al unor obiecte cotidiene care dobândesc noi funcții, cu o ambiguă semnificație liturgică, se urmărește o tematizare ironică a mai multor situații și problematici: condiția marginală a artiștilor contemporani, unele dintre dilemele lor provinciale, care depășesc o precisă situare geografică, relația lor ambiguă cu galeriile comerciale și contribuția rețelei de producători, mediatori și agenți artistici la perpetuarea hegemoniei instituțiilor occidentale, aspectele bio-politice ale discursului religios și replicarea lor în micro-sfera publică a artei contemporane.