În absența posibilității explorării de ordin fizic a exteriorului se creează o tensiune între trăirea interioară și realitatea din afara spațiului personal, a corpului, un clivaj care funcționează ca mecanism de înțelegere a felului de a-fi-în-lume. Aflați fiind la distanță, emoția devine descifrabilă, perceptibilă, înscrisă într-un registru lingvistic și, mai ales, manevrabilă, asemenea unui obiect.

Fruzsina Siklódy traduce, prin intermediul unui mediu material, anume printuri digitale alb-negru, un proces de recunoaștere a lumii și rescrie astfel emoția, nu asemenea unei stări constante, ci ca un reflex invers, declanșat doar în momente rare, excepționale — un spațiu negativ în care absența cotidiană conturează intensitatea prezentului.

A locui o emoție înseamnă a o traversa cu tot corpul, dar și a-i recunoaște conturul invizibil. Nu are de-a face doar cu ceea ce se simte, ci și ceea ce lipsește pentru a putea simți. În acest sens, „spațiul negativ” nu desemnează doar o trasare a câmpului vizibilului, ci o topologie afectivă: un teritoriu al reversului, unde emoția nu există decât prin diferență față de starea care o precede.

În tradiția fenomenologică franceză, afectul nu este niciodată izolat de lume; el este tocmai modul prin care lumea ni se dă. Fruzsina Siklódy nu oferă însă lumea în plenitudinea ei, ci în contrapunct, ca și cum fiecare moment de libertate, de liniște sau de intensitate ar purta în sine amintirea unei stări contrare. Emoția, trăită în astfel de condiții, este deja o formă de excepție. Ea nu se instalează, ci izbucnește, asemenea unei erupții de sens, în spații rare, privilegiate de context.

Așa cum negativul fotografic reține ceea ce ochiul nu poate vedea direct, lucrările Fruzsinei rețin ceea ce nu poate fi trăit în permanență. Imaginea în alb și negru devine un dispozitiv de gândire. Contrastul nu este numai vizual, ci și ontologic – o tensiune între prezența realului și retragerea afectivului, între corpul care se află „aici” și memoria care se întinde „în altă parte”.

Contextul pandemic a intensificat această dialectică. În absența libertății de mișcare, spațiul exterior a devenit o proiecție a unui interior marcat de lipsă; iar momentele de libertate au apărut ca supraexpuneri afective, saturate de sens tocmai pentru că erau efemere. Bachelard ar vorbi aici despre „poetica excepției” – acea geografie intimă în care casele, străzile, peisajele nu mai sunt simple locuri, ci forme condensate ale memoriei emoționale.

„Emoția ca (spațiu) negativ” se descrie, procesual, ca meditație asupra reversibilității dintre trăire și reprezentare. Privitorul nu este invitat doar să recunoască un spațiu, ci să își regăsească propria experiență de inversiune afectivă: libertatea simțită o singură dată, liniștea atinsă doar în retragere, bucuria trăită pe fondul absenței ei cotidiene. În acest sens, fiecare imagine funcționează ca un fragment – o încercare de a surprinde nu emoția însăși, ci locul gol care îi permite să existe.

Fruzsina Siklódy s-a născut în 2000, la Miercurea Ciuc. A urmat studiile la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, unde a obținut în 2022 diploma de licență și în 2024 diploma de master în specializarea Grafică. În ultimii ani, a avut mai multe expoziții personale, printre care la Galeria Új Kriterion din Miercurea Ciuc și la Galeria Casa Matei din Cluj-Napoca. De asemenea, a participat la bienale internaționale și expoziții de grup, inclusiv la Galeria MAMÜ din Budapesta și la Palatul Bánffy din Cluj-Napoca. În lucrările sale recente, tema centrală o reprezintă studiul mediului construit și al spațiului.