În atelierul oricărui artist zac proiecte amânate, deprioritizate sau, pur și simplu, necoapte. Totul se repetă, totul s-a mai făcut, totul este déjà-vu când lucrezi cu imaginea și când o expui. Există totuși anumite feluri de imagine care suportă repetiția fără a pierde din relevanță, așa cum există, în același timp, tehnici de reproducere care condiționează reprezentarea vizuală, împingând-o spre simplificări și sinteză. Pentru Dumitru Gorzo un astfel de proiect se materializează la Iași, într-o expoziție de stencil-uri.

Iată un Godzilla conceptual, învelit în armura unui barbar îmblânzit, pe cale de dispariție, al încăierării fizice cu mediile și tehnicile artei. Se apucă de reinventarea reproductibilității mecanice împotriva timpului. Manual. Coală după coală. Între tușele spontane și violente (gesturi ale expresioniștilor americani care își azvârl vopseaua neagră pe pânză) și meticulozitatea tăieturilor ferme, dar fine (de calibrul pânzelor lui Lucio Fontana – un fel de stencil minimalist), Dumitru Gorzo își concentrează energia în căutarea pașnică a formelor unui vocabular vizual cubist, ca mai apoi să le transpună inginerește într-o gramatică și precizie kandinskiene.

Nu. Acestea nu sunt desene. Aceasta este țara lui Gorzo: o grădină zoo- și antropo-logică, un cabinet de curiozități custom-made, unde familii de figuri antropomorfe se adună laolaltă într-o colecție de gorzolănii – ediția de hârtie. Un inventar de bestii, o acumulare de șabloane, indicii și semne de întrebare despre ce mai poate însemna un repertoriu de imagini într-o eră a surplusului.
Luând forma unei instalații murale, expoziția umple albul galeriei cu o experiență antonimică: imersivă și distanțabilă, copleșitoare și respirabilă, amalgamată și minimalistă. Materialitățile și desfășurarea pe direcții și intensități diferite ale celor câteva sute de coli de hârtie imprimate te transpun la fel de bine atât între paginile unui almanah cât și la marginea pădurii de spini unde fiecare încrengătură poate ascunde balaurul.

Proiectul lui Gorzo la Borderline Art Space nu e Banksy și nu e Perjovschi, nu e street-art sau artă de gherilă și nici arhivă documentară, nu e muncă de laborator și nici gestualism rebel de manual de istoria artei. Șabloanele suflate și (răs)suflate într-o varietate de texturi pe o varietate de suprafețe de hârtie sunt altceva, dar, mai ales, nu sunt desene. Ele sunt extensii, reiterații și reconsiderări ale desenului, transformând stencil-ul dintr-o tehnică a replicării în una a cunoașterii și explorării, prin care lucrul cu hârtia încă mai poate genera surprize, completând inventarul de bestii și apropo-uri antropomorfe al artistului.