Ce fel de „altfel de spații” mai poate genera arta ? În anul 1967, Michel Foucault prezenta la Paris conferința „Altfel de spații”, propunând ideea potrivit căreia alături de distopii și utopii (care există potențial, sub forma unor ficțiuni) sau de virtualități, există în jurul nostru heterotopii. Acestea sunt spații reale, concrete, care se disting prin funcționarea lor diferită și își delimitează astfel locul propriu în interiorul câmpului social organizat după reguli standardizate. Însă el nu putea prevedea în detaliu transformările profunde pe care le va cunoaște viața socială cu aproximativ o jumătate de secol mai târziu.

Ca urmare a intensificării comunicării publicitare, generalizării consumului și interiorizării formelor de control exercitate la nivelul cel mai intim asupra dorințelor și imaginației consumatorilor (deveniți producători) în societățile capitaliste avansate, heterotopiile amintite de Foucault în acea conferință – inclusiv spațiul de libertate imaginativă și anomie socială specific artei – au devenit ele însele mașinării producătoare de semne care pot fi ușor transformate în marfă. Trăim într-un soi de simulare totală, fără urmă de exterioritate, în care subiecții sunt invitați să viseze confortabil la satisfacerea următoarelor dorințe pe care capitalul le produce, iar timpul devine el însuși un bun comercializabil.

Proiectele artistice concepute de Tudor Pătrașcu și Leopold Kessler explorează utopia unei lumi confortabile, un spațiu imaginar al bunăstării depline, în care indivizii sunt hrăniți cu iluzii asemeni personajelor din filmul surorilor Wachowski „The Matrix”, în timp ce rețeaua de producție capitalistă le consumă insidios energia fantasmatică pentru a se auto-întreține.

Proiectul expozițional pregătit pentru Borderline Art Space propune un imaginar populat cu fantasmele brandurilor și ale împlinirii de sine, ilustrând totodată falimentul formelor de critică socială și al proiectului revoluționar al avangardelor artistice, din care pare să nu mai fi rămas decât o altă formă de limbaj vizual exploatabilă sub forma unor semne golite de potențialitatea lor politică inițială.
Promisiunea unei vieți comunitare autentice, precum și a colectivității lipsită de fricțiuni este demistificată brutal de lucrările video ale lui Leopold Kessler – înregistrări ale unor performance-uri colective realizate în spațiul public, unul dintre acestea fiind realizată în Iași cu ocazia acestei expoziții. Acestea contrapunctează desenele cu ajutorul cărora Tudor Pătrașcu (re)proiectează lumea ca pe un spațiu fracturat, construit din fragmente suprapuse, în care comunicarea autentică este înlocuită de branduri și logo-uri, iar limbajul artistic pare a se constitui la nivelul abstracției geometrice ca simulacru al unei realități concrete demult dispărute. În acest sens, spațiul expozițional transformă atât artiștii cât și publicul însuși în personaje imaginate, visate de spațiul halucinant al matricei capitaliste.