Proiectul Școală-te propune o expoziție gândită deopotrivă ca laborator, ca atelier deschis publicului și ca arenă politică sau modalitate de micro-intevenție civică. Instalația artistică, compusă majoritar din documentația unor acțiuni, procese sau proiecte educaționale desfășurate în diverse contexte sociale și culturale (preponderent din România), este rezultatul colaborării dintre Dan Perjovschi și grupul artistic Monotremu, artiști din generații diferite însă constant preocupați de problematica pedagogiei artistice. Dialogul ce se instituie în cadrul acestui proiect expozițional nu își propune să ofere formule prestabilite, ci mai curând să ridice multiple întrebări, precum: ce ne poate arta învăța și reciproc, cum putem noi învăța arta? Care sunt pericolele care ne pândesc atunci când arta, designul și decorațiunea interioară tind să se confunde? Cu ce probleme reale se confruntă încă sistemul rigid de învățământ românesc, și cum putem inventa formule care să ne permită să dezvoltăm mai curând creativitatea și gândirea critică? Ce nu ne învață instituțiile artistice de astăzi? Cum continuă artiștii să învețe constant, mult după terminarea formării lor profesionale în instituții dedicate pedagogiei artistice, și cum continuă ei să devină formatori pentru noile generații?

În cea din urmă privință, Dan Perjovschi a operat multă vreme în contextul artistic din România asemeni unui pedagog informal, devenind prin acumularea unei reputații artistice incontestabile un adevărat om-instituție, nomadică și mereu deschisă să își redistribuie capitalul de imagine acumulat pentru a sprijini noile generații artistice precum și categoriile sociale vulnerabile. Expunerea alături de Monotremu (precum și de alți artiști tineri precum Cristian Răduță sau grupul Anticamera) este el însuși un exemplu al generozității acestui artist intransigent, cunoscut pentru acuitatea observațiilor sale critice.
În expoziția de față, în locul binecunoscutelor sale desene conceptualizate, Perjovschi preferă formatul arhivei (un alt mediu preferat de Dan Perjovschi ca proiect instituțional pe termen lung și popularizat îndeosebi prin proiectele artistice ale Liei Perjovschi precum CAA sau Muzeul Cunoașterii). Pe de o parte, sunt prezente cărți și de proiecte de artist realizate preponderent în mediul culturii scrise: o colecție de fanzine din perioada 2000-2020, publicații alternative realizate în colaborare cu studenți din cadrul Open School Londra și Head Geneva, o expoziție portabilă sub forma unui ziar dedicat liceelor din România, o colecție de cărți de artist din România anilor 1990, ce ilustrează proiecte de pedagogie artistică alternativă. În raport cu contextul local, Perjovschi pune în opoziție sistemul anacronic și rigid de educație plastică al Universității de Artă din Iași din perioada anilor optzeci în care artistul era studentul acestei instituții, întemeiat pe reproducerea fidelă, dar mecanică a realității, cu un atelier realizat la Universitatea Duke în care natura statică reprezenta un simplu pretext pentru un exercițiu de creație colaborativă și participativă.

La rândul lor, Monotremu preferă să utilizeze jocul ca instrument pedagogic pentru a deconstrui cadrele autoritare ale culturii ”majore” și a reda firescul interacțiunii artistice menită să dezvolte creativitatea. Preferând deseori să opereze în formatul atelierului pedagogic, ce va fi reactivat și cu ocazia acestei expoziții, Monotremu utilizează iconuri culturale ca pretexte pentru a genera discuții critice și a contribui la modelarea conștiinței civice. Aspectul ludic nu deturnează însă capacitatea de analiză socială și critică a acestor proiecte, ce tematizează neajunsuri evidente ale sistemului educațional din România și reclamă situațiile sociale îngrijorătoare în care se pot afla generațiile prezente și viitoare. Printre acestea se numără fenomenul social al migrației tinerilor educați către Occident (cunoscut în literatura sociologică drept ”migrația creierelor”), insatisfacția generată de încorsetările sistemului de școlarizare, precum și efectele generate de lipsa resurselor și de dificultatea accesului la pedagogie critică în școlile din România.

Dialogul constituit între aceste poziții critice și deschis publicului exprimă în mod limpede necesitatea formulării în spațiul public a disensiunilor inerente sistemului educațional din România, sufocat de prepetuarea unor tare precum inegalitatea accesului la resurse și modele educaționale performante, lipsa meritocrației, provincialismul și atitudinea parohială, conservatorismul și perpetuarea unor modele culturale și educaționale autoritare. El reprezintă totodată o oportunitate de a regândi profund atât arta cât și școala și în sens larg, societatea.