Chiar dacă evaziv în titulatură, Breathe this air (Respiră acest aer), proiectul Deliei Andrieș de la Borderline Art Space, caută să circumscrie – plastic și poetic, deopotrivă – mărcile reprimate ale femininului. Aria tematică asumată nu dă satisfacție nici discursului protestatar (denunțând discriminarea de gen), nici entuziasmului revendicativ, al emancipării. Refuză, premeditat, argumentele „păruielilor” feministe ale anilor `70, mai curând zgomotoase și stridente. Lipsește, altfel spus, obișnuitul „fir roșu” al poziționărilor ideologice partizane, nerelevante în context. Ce se propune, în schimb? Un demers pluriform, conceput pe versanții reflecției și introspecției, angajând în egală măsură potențialul expresiv al imaginii (câteva compoziții picturale), dar și disponibilitățile semantice ale cuvântului (un performace recitativ).

În linii mari, creațiile Deliei Andrieș tatonează femininul din perspectiva reperelor sale identitare. Sunt vizate „figurile” arhetipale de prim-plan (mama, iubita, văduva), îngrădite de convenții sau prejudecăți, și constrânse la disimulări, subterfugii, eschive, renunțări. Este femininul fatalmente enigmatic și inefabil? Putem dibui o „atmosferă” naturală a acestuia, imediat respirabilă? Sau un parfum distinct, lesne de reperat?

Cartografiind femininul, artista exploatează ambiguitațile dintre fenomen și esență, realitate și simulacru, e-vidență și ascundere, natură și artificiu, mobilizând date ale esteticii receptării, fenomenologiei percepției, psihanalizei și hermeneuticii filosofice. Punctul de fugă investigat este intimitatea, îndeosebi cea psihică. Duplicitățile femininului, camuflările, măștile cosmetice, trucurile înșelătoare nu sunt defel stigmatizate; dimpotrivă, acestea intră într-o economie adaptativă discret stilizată, în care firescul este ajustat și resemnificat.

Ce ne arată lucrările Deliei Andrieș? Suprafețe ample, umbrite, obscurizate, tușe gri-cenușii… Cadre statice, ferestre deschise, nu tocmai transparente, ambiguizând la maximum raporturile spațio-temporale. O eșarfă brodată – leit-motiv vizual – devine semn distinctiv, vehicul identitar, sinecdocă a femininului, parte ridicată la nivelul întregului. Plasticitatea tablourilor este articulată nu pe un estetism edulcorat, ci pe „tensionarea” voluntară a câmpului pictural, invitând ochiul la popas tăcut, contemplativ și interogativ, lipsit însă de voluptățile „deconstrucțiilor” critice sau ale asalturilor exegetice spectaculoase.

Performance-ul recitativ al Deliei Andrieș trimite la „Gânduri neștiute și locuri imateriale”. Alternând versuri în limba maternă (originară, favorabilă intimității și a familiarității domestice) și în engleză (străină sau de împrumut, limba convențiilor planetare), artista pune în contrast inconștientul personal și pe cel colectiv, acesta din urmă impunând felurite cenzuri și restricții.

Care sunt mărcile distinctive ale femininului? Artista nu propune definiții, nici nu oferă rezoluții. Oferă, în schimb, semne sau indicii cu subînțeles, favorabile articulării unui proiect de atmosferă, gândit a dejuca locuri comune și prejudecăți. De privit, așadar. Și de… respirat.