Abordând mediul pictural ca mediu al culturii memoriei, Lucian Brumă propune o serie de reprezentări picturale ce funcţionează ca instrumente ale menţinerii şi consolidării memoriei Holocaustului. Arhivarea suferinţei, topografierea traumei, indexarea mărturiilor – explorate ca metode artistice de lucru – se constituie, totodată, ca metafore instrumentate într-un mediu al reamintirii: pictura. În acest sens, lucrările lui Lucian Brumă – ca mărturii ale unor vieţi netrăite – trimit către trecutul recent, al antisemitismului românesc care, inspirat de ideologia europeană corespondentă, a expropiat, deportat şi exterminat sute de mii de cetățeni români de etnie evreiască.

Paradigma memorială în care se constituie arheologiile vieții sociale este fundamentată pe istoria locală care implică o formare discursivă a identităţii – bazată pe experienţa traumei –, fiecare experienţă individuală contribuind la complexa stratificare a vieţii sociale, a cărei organicitate constituie obiectul de studiu al arheologiei sociale. În acest sens, Lucian Brumă vorbeşte despre trauma locală a Pogromului de la Iași, din 1941, în care peste 13 000 de evrei au fost uciși într-o acțiune de purificare etnică aparținând regimului Antonescu, care a purtat numele de „Curățirea terenului”.

Viaţa netrăită a acestor oameni – marginalizaţi cultural, social şi economic, privaţi de identitate, proprietate şi libertate, înșelați de un stat dezis de obligațiile consituţionale referitoare la egalitatea drepturilor minorităţilor, terorizaţi, mutilaţi, închişi în trenuri de marfă în care au murit de foame, sete şi dizenterie, deportaţi în Transnistria şi Kazahstan, trimişi în lagăre, supuşi umilințelor şi atrocităţilor antisemite, sfârşind prin a fi ucişi în masă sau vânduţi, ulterior, în timpul regimului comunist – subzistă prin noi şi rezistă ca lecţie pentru umanitate.