Artiști: Robert Antoniac, Federica Clincenaru, Gabriela Cozma, Stoyan Dechev (BG), Nikita Dembinski, Andrei Mateescu, Olivia Mihălțianu, Maria Mraz, Andrei Șendrea.

Arhiva, ca memorie impersonală a lumii și în același timp colaj al viselor noastre, deține un timp propriu, încapsulează o spațialitate numai a sa, un „altfel de spațiu” după cuvintele lui Foucault. Ea deschide, asemeni unei oglinzi, o cale de acces către domeniul virtualului. Personală sau instituțional-birocratică, magică sau științifică, antică sau contemporană, ea reprezintă un mod de citire a lumii, un mijloc de accedere către adevăr, fie acesta existențial sau numai fabricat, simplă narațiune impusă de voința celui mai tare centru de putere.

În mâna unui artist, ea poate deveni un mod de scoatere din ascundere, un loc al deschiderii chiar dacă asistate de tehnologie, o imagine cristal multifațetată care prin simplă oglindire șterge orice barieră dintre trecut, prezent și viitor. În acest sens, biblioteca babiloniană a lui Assurbanipal (Stoyan Dechev) poate coexista cu o rochie cianotipie (Olivia Mihălțianu), cu o arhivă personală de diapozitive din România comunistă (Andrei Mateescu își apropriază imaginile tatălui său, personaj afectat de regim, de la care odată cu numele și prenumele a preluat și plăcerea de a face artă), cât și cu o serie de recontextualizări virtual-tehnologice ale celebrei arhive fotografice Costică Acsinte.

Modelul heterocroniei va fi pus la lucru în mod exemplar de această post-arhivă în care colecția de table de lut reia în registru tehnologic jocul morții, al decadenței și al puterii tiranului asirian, iar cianotipia – ca vechi mod de arhivare de documente, plante și planuri arhitecturale – devine veșmânt și brand de design vestimentar. Cronos (sau mai curând kairos) va fi invocat și de diapozitivele care prezintă urme ale unui regim politic, simultan cu o reinstituire cathartică a relației de familie cu un tată însingurat. Trecerea de la panopticon la noile moduri și tehnologii de control, legătura dintre post-arhivă și post-adevăr, proliferarea pseudo-miturilor religioase sau consumeriste vor fi deconspirate de proiectele unui grup de foarte tineri artiști, odată cu reînvierea unei colecții de fotografii istorice.